Feeds:
Articole
Comentarii

Hello world!

Anul 2018 a fost desemnat – prin Decizia (UE) 2017/864 a Parlamentului European și a Consiliului – „Anul European al Patrimoniului Cultural”

„Anul European al Patrimoniului Cultural este un program pentru care Comisia Europeană și-a propus să activeze la nivelul fiecărui stat membru, și la nivelul uniunii în ansamblu, toate potențialitățile extraordinare ale patrimoniului. Va fi o oportunitate de a se evidenția importanța culturii europene și ceea ce UE poate să facă în privința conservării, a digitizării și a infrastructurii patrimoniului. Se vor organiza evenimente în întreaga Europă, precum și campanii de informare, educare și sensibilizare”, declară Ștefan Bâlici, directorul general al Institutului Național al Patrimoniului.

În fiecare ţară Anul European va fi gestionat de către un coordonator național, pentru România acesta fiind Institutul Național al Patrimoniului – contact 2018@patrimoniu.gov.ro – care va selecta, în concordanţă cu obiectivele europene, proiecte și evenimente culturale care să mobilizeze un număr cât mai mare de beneficiari şi să aibă un impact relevant în societate. Se vor evidenția modul în care patrimoniul cultural contribuie la crearea unor comunități puternice, cum creează locuri de muncă și prosperitate, importanța sa pentru relațiile Europei cu lumea și modurile în care patrimoniul cultural poate fi protejat.

Lansarea europeană a Anului a avut loc în data de 7-8 decembrie 2017 la Milano, în cadrul Forumului Cultural European. Anul va beneficia de o finanțare dedicată în cadrul programului Europa Creativă, termenul de depunere a proiectelor fiind 22 noiembrie 2017. Biroul Europa Creativă România – http://www.europa-creativa.eu/ – poate acorda asistență în elaborarea proiectelor și în identificarea de parteneri.

Bugetul total al proiectului este de 8 milioane de euro, sumă ce va fi utilizată pentru finanțarea proiectelor transnaționale prin intermediul cererii de propuneri speciale „Europa creativă” (cca 5 milioane euro, apel lansat), pentru sprijinirea punerii în aplicare a celor 10 inițiative europene definite în cadrul programului și pentru strategia de comunicare (sondajul Eurobarometru, producerea de seturi de instrumente pentru a se adresa diferitelor tipuri de public-țintă etc.).

Reclame